Cariera lui Escoffier s-a întins pe o perioadă de 62 de ani, timp în care și-a păstrat dorința tinerească de a inova. El a salutat progresul, recunoscând că bucătăria trebuie să evolueze în mod constant.
Escoffier a fost, de asemenea, un om remarcabil de generos, care a avut grijă de personalul său ca propria familie, și a petrecut mult timp și resurse financiare lupta împotriva foametei în Londra secolului al 19-lea.
Cariera lui Escoffier s-a întins pe o perioadă de 62 de ani, timp în care nu a încetat niciodată să inoveze. El a recunoscut că bucătăria trebuie să evolueze constant. "Vor veni alții... mâine, cine își va asuma activitatea, va face schimbări în ea și o va transforma pentru a răspunde unor noi nevoi, nevoi pe care nu le putem suspecta astăzi, la fel cum am făcut același lucru pentru a modifica activitatea predecesorilor noștri. Aceasta este consecința inevitabilă a progresului. Departe de a ne plânge, ne vom bucura și mai mult, știind că am contribuit ferm, pregătind viitorul pentru a le păstra intacte pe cele ale marilor tradiții ale trecutului care trebuie să rămână... veșnică." (Auguste Escoffier, Le Livre des Menus, 1912)
Escoffier a fost, de asemenea, un om extrem de generos, profund preocupat de nedreptatea socială și de problemele sărăciei. El a luptat pentru drepturile personalului său din bucătărie de a primi îngrijiri medicale și pensii, iar majoritatea colegilor l-au numit "Papa", deoarece i-a tratat ca pe o familie. La Savoia și Carlton, el a avut întotdeauna câțiva angajați mai mult decât era necesar, pentru a-i salva de șomaj.
În timpul Marelui Război, când bucătarii săi au fost mobilizați, el a avut grijă nu numai de soldați, ci și de familiile lor; și când o parte din toiagul său a pierit în Titanic, el s-a asigurat din nou că familiile au fost îngrijite.
El a petrecut personal o mare parte din timp și bani luptând împotriva foametei la Londra, alături de Surorile Mici ale Săracilor. În 1910, a publicat "Proiectul de asistență reciprocă pentru dispariția pauperismului", unde, au apărut deja principalele linii ale politicii sociale franceze, care avea să se nască mulți ani mai târziu.